IQ-ul poate prezice cu o acuratețe destul de bună lucruri importante despre noi:

Mărimea creierului are o corelație pozitivă cu cea a IQ-ului.

IQ-ul poate prezice perfomanța în școală.

Poate prezice performanța profesională, mai ales în joburi tehnice sau complexe.

Poate prezice supraviețuirea în caz de război. Armata americană nu angajează pe nimeni cu un IQ sub 80 și limitează la 20% oamenii cu IQ între 81 și 92. Când au relaxat aceste standarde, în timpul războiului din Vietnam, au ajuns să aibă de 3 ori mai multe victime. Sau, cu alte cuvinte, cu cât IQ-ul este mai mic, cu atât ai mai multe șanse să mori pe front.

La fel, IQ-ul poate prezice longevitatea indivizilor. Cu fiecare creștere de 15 puncte ai cu 26% mai multe șanse să ajungi la vârsta de 76 de ani.

Același lucru îl putem spune despre venit. Oamenii cu IQ mai mare câștigă mai mult. Însă coeficientul de corelație este totuși unul mic, aproximativ 0,22. Un coeficient de -1 înseamnă o corelație total negativă, un coeficient de 1 înseamnă o corelație total pozitivă, iar 0 înseamnă nicio corelație.

Asta înseamnă că doar 4,4% din variația veniturilor poate fi atribuită în mod direct IQ-ului.

Dar asta spune mai multe despre modul în care economia globală recompensează inteligența. De exemplu, oamenii cu inteligență ridicată aleg profesii în învățământ sau inginerie; joburi plătite mult mai slab decât cele de influenceri, cântăreți, sportivi sau antreprenori.

Însă apare o întrebare...

Dacă avem atât de multe corelații pozitive cu această măsurătoare, atunci de ce nu este folosită mult mai mult în societate?

De ce nu testăm copiii, pentru a-i împărți mai bine în clase specifice, după nivelul lor de învățare? De ce nu avem o regulă de IQ minim pentru a deveni președinte sau ministru? De ce nu testăm oamenii care candidează la joburi tehnice înainte să investim bani să îi formăm profesional?

Motivul principal se regăsește în istoria cruntă care stă în spatele acestui test și în erorile inevitabile ale metodei de testare.

Dar hai să începem cu istoria...

O istorie înrădăcinată în rasism, segregare, discriminare și toxicitate umană.

Psihologul englez Charles Spearman a fost primul care a adus în discuție subiectul de inteligență generală. Sau, cum el l-a numit, "Factorul G".

Spearman a fost primul care a studiat notele elevilor și a descoperit faptul că există o corelație pozitivă între performanțele pe diferite subiecte.

Mai precis, dacă un elev este bun la matematică, sunt șanse mai mari să fie bun și la română și la alte materii care nu au neapărat legătură cu domeniul real. Asta a contrazis la momentul respectiv părerea populară că cei care sunt buni la subiecte reale au rezultate mai proaste la subiecte umane.

Cu alte cuvinte, cei cu un factor G ridicat au rezultate bune la toate materiile. Iar cei cu G scăzut au rezultate slabe la toate materiile.

Însă această corelație nu era perfectă. Coeficientul de corelație era de 0,64.

Așa că Spearman a propus, pe lângă Factorul G pentru măsurarea inteligenței generale, și Factorul S, care să măsoare inteligența specifică pe fiecare subiect.

Factorul S putea să adauge la inteligența generală sau scadă, în funcție de subiect.

Iar concluzia lui a fost că inteligența specifică poate fi antrenată însă cea generală nu. Este genetică. Ne naștem cu ea.

Primul test de IQ care să măsoare inteligența generală s-a numit Benet-Simon și a avut ca scop să descopere copiii care au nevoie de mai mult ajutor în școală.

Dar acesta a fost doar primul.

Multe alte teste au fost concepute cu același scop. Să măsoare acel Factor G. Să măsoare inteligența generală.

Iar pentru a putea standardiza rezultatele, testele au fost verificate pe calupuri mari din populație până când s-a ajuns la o deviație standard de 15%.

Acesta este IQ-ul. Iar scopul este să fie un model de măsurare a inteligenței generale în comparație cu restul populației.

Mai precis: 68% dintre oameni au un IQ între 85 și 115. Iar doar 2% au scor peste 130 sau sub 70.

Iar pentru că IQ-ul măsoară inteligența în comparație cu restul populației, mereu vor fi 2% dintre oameni care vor avea peste 130 și sub 70, având în vedere că testele sunt standardizate pe o mediană de 100.

Spearman a susținut că inteligența generală este o capacitate genetică. Se schimbă foarte puțin pe parcursul vieții. Iar studiile susțin într-o anumită măsură această ipoteză.

Dacă sunt testați doi gemeni, diferențele sunt asemănătoare cu două testări făcute de aceeași persoană la distanță de o săptămână.

Au fost testați copii la 11 ani, iar apoi din nou la 90 și s-a descoperit un coeficient de corelare de 0,6.

Iar aceste statistici au fost folosite ca argument de mișcarea eugenică americană. Care, pe scurt, steriliza persoanele cu un IQ sub un anumit nivel, pentru a nu putea transmite genele mai departe.

Supremația ariană împinsă de Hitler a fost inspirată din mișcarea eugenică americană. Ideologia Ku Klux Klan (KKK), o organizație supremacistă albă din Statele Unite, folosește aceleași argumente.

Problema este că studiile au demontat multe dintre aceste convingeri.

În primul rând IQ-ul nu este determinat 100% de genetică. Studiile făcute pe gemeni au arătat că aproximativ 50% este afectat de genetică, iar restul de mediul în care se dezvoltă un individ.

Mai precis, IQ-ul mediu a crescut în ultimii 100 de ani cu aproximativ 30 de puncte. Dar pentru că testele sunt ajustate astfel încât mediana să fie 100, nu vedem această creștere în scorurile actuale.

Asta înseamnă că dacă am testa strămoșii noștri pe standardele actuale, majoritatea dintre ei ar fi categorisiți ca retardați mintal. Sau... dacă noi ne-am testa după standardul de acum 100 de ani, atunci majoritatea am fi genii.

Toate astea sunt efectele medicinei, nutriției îmbunătățite pentru copii și ale sistemului educațional.

Dar unul dintre promotorii principali ai IQ-ului este și schimbarea tipului de muncă pe care o face majoritatea oamenilor. Am trecut de la a face preponderent muncă fizică la muncă intelectuală. Lucru care duce la un antrenament constant al capacității noastre cognitive.

Mai mult... pentru ca testele IQ să fie corecte ar trebui să fie personalizate pentru fiecare cultură în parte. Noi trăim într-o lume care este plină de forme geometrice concrete: pătrate, dreptunghiuri sau triunghiuri. Însă oamenii care trăiesc în mediul rural au o expunere mult mai mică la aceste forme abstracte și în consecință lucrează mult mai greu cu ele.

Este adevărat că se încearcă o personalizare însă din păcate nu există un studiu general valabil care să poată să compare oamenii din toate regiunile globului într-un mod corect.

Și mai avem câteva probleme...

Motivația este un factor important în obținerea unui rezultat bun la un test de IQ. Oamenii care sunt răsplătiți obțin cu până la 20 de puncte mai mult decât cei fără o recompensă.

Apoi avem anxietatea testelor. Este dovedit științific că anxietatea scade IQ-ul cu până la 20 de puncte.

O strategie bună în timpul testului are, de asemenea, un efect considerabil. Mai precis, să știi când este mai bine să ghicești răspunsul, când este mai bine să petreci mai mult timp la o întrebare, sau când este mult mai bine să treci peste și să te întorci mai târziu, pentru a nu pierde timpul într-un blocaj mintal.

Problema finală, ca multe din societatea noastră, are ca sursă extremismul.

Oameni care consideră că testele IQ reflectă realitatea absolută. Că ar trebui să ne organizăm societatea și legile în funcție de acest coeficient.

Iar apoi oameni care consideră că aceste teste nu au nicio relevanță. Că EQ-ul este mult mai important în societatea noastră, deși nu există un consens între specialiști despre definiția acestui termen. Sau oameni care îl consideră total irelevant pentru că ei îl percep ca pe o unealtă de justificare a înrobirii, segregării sau rasismului.

Și... care este concluzia?

Este testul de IQ bun?

Ei bine... ca la orice întrebare complexă, răspunsul este "Depinde". Depinde de scopul în care îl folosești și dacă îi înțelegi limitele și precizia.